CAMPIONATUL REGIONAL de VITEZA in COASTA



Cronica din scaunul kartului

Un moment asteptat de foarta multa vreme de mine: sa alerg o coasta cu kartul. Visul s-a implinit pe 29 Mai, pe drumul dintre Balvanyos si lacul Sf. Ana... 3,5 km de speciala, foarte virajata dar totusi de viteza, prin tuneluri de verdeata...
Am avut parte de  o primire mai mult decat interesanta: multi au venit sa admire HusqZilla, intrebandu-se cam ce viteza prinde, comentand vizavi de modul in care este construita... In fine, plana un semn de intrebare legat de timpii ce i-as putea scoate. Si a venit momentul primei urcari libere. Mi-am propus doar recunoastere de traseu, cu ceva spectacol pentru cei de pe margine. Si am reusit. In film se poate vedea ca nu am ezitat sa-i salut pe spectatori, inclusiv pe comisarii de traseu. Marea supriza a venit la coborare, cand cei de pe margine sareau la marginea drumului aplaudand, facand-mi semne de "locul 1", victorie. Multe zambete largi pe fetele lor. Ma intrebam retoric: ce le-a placut mai mult, drifturile sau vitezele pe viraje, felul in care arata kartul sau faptul ca i-am salutat...
Urcarea a doua s-a desfasurat in linii mari in acelasi mod, cu singurele diferente date de o viteza ceva mai mare si de saluturile de pe margine ale spectatorilor pe masura ce ma apropiam de ei. A urmat inca o urcare libera, similara celei de-a doua. Deja am retinut locurile unde erau rupturi in drum, virajele unde nu trebuia sa ma apropii de interioare, portiunile cu nisip mult, etc. Am inceput sa fac cunostinta cu pietrele aruncate pe asfalt de masinile ce au taiat anumite viraje, HusqZilla incasand cateva zgarieturi zdravene pe burta.
Din pacate nu am putut afla deloc timpii realizati. M-ar fi ajutat mult pentru a-mi stabili tempo-ul. Oricum, principalul obiectiv era de a-i incanta pe spectatori. Intre manse, din ce in ce mai multa lume vine sa faca cunostinta cu HusqZilla, motiv de bucurie pentru mine si bineinteles pentur sponsorii mei.
Ma pregatesc pentru prima mansa cronometrata. Retraiesc momentele mai speciale ale ultimei urcari, locurile cu pietre, luminisurile care sunt insorite puternic, facand dificila trecerea de la umbra deasa la lumina si viceversa. Culmea e ca marea majoritate a acestora sunt in viraje dificile, dar asta e; nu-i poti comanda soarelui cum sa stea.
Alerg prima mansa cronometrata de calificari, unde am surpriza mai multor pietre pe drum. Pe ultima portiune dreapta a traseului pun gazul jos intr-a 6-a si ma gandesc ca cu transmisia finala pe care o am pierd ceva secunde... Din pacate, pe coborarea dupa aceasta urcare incep problemele tehnice. Motorul se opreste pur si simplu si refuza sa mai porneasca. Ajung in parcul de service intr-o liniste cumplita pentru mine; oamenii de pe margine aplauda, dar unii realizeaza ca ceva nu e in regula si-mi fac semne cu mainile. La randul meu arat spre motor si dau din umeri. Tin minte fata unui spectator: ochi mari si o expresie de dezamagire. Ce sa-i faci, asa e in sportul cu motor.
In parcul de service incep munca de mecanic. Nu gasesc nimic in neregula, dar suspectez mansonul din cauciuc dintre carburator si chiulasa. Decid sa nu mai fac a doua urcare de calificare si sa ma concentrez pe cele de concurs. Incerc sa pornesc motorul si surpriza: porneste din prima. Clar, racordul din cauciuc imi face figuri. Apelez cu incredere la banda Power Tape, fara a dori sa-i fac reclama... Cateva bobinari ale racordului si anunt oficialii de la start ca voi concura in continuare. Intre timp "ne distram" putin cu o problema tehnica mai neobisnuita la masina lui Vlad Teodor. A pierdut cheile de la buson si nu se poate alimenta cu benzina. Evident, se apeleaza la metoda inlaturarii prin rupere a busonului, dar e clar ca nu suntem apti de a fura benzina din masini. In fine, o rezolvam si Vlad pleaca spre start.
Urcarea cronometrata incepe sub umbra amenintatoare a problemei tehnice: oare va rezista carpeala?!? Decid sacrificarea spectacolului, exceptand acele de par unde sunt cei mai multi spectatori. Plec usor de sub cortul lui Andeoiu, astfel incat sa nu-i adun prelata. Ajung la linia de start cu 6 secunde inainte de timpul ideal. 5, 4, 3, 2, 1, start... Spatele kartului derapeaza, dar nu iau piciorul din gaz. Primul viraj al probei: acul de par pe stanga. Drift larg, aproape ca ciupesc nisipul de pe margine. Motorul trage din plin, nu pare sa aiba probleme. Ajung la al doilea ac de par, pe dreapta. Trecerea de la umbra la soare nu ma ajuta deloc; cu noroc, decid sa nu ma apropii de interior si bine fac, are ceva pietre. Chiar daca trasa nu a fost una ideala, un pic de drift nu strica! Ceva ma sus, inca un ac de par de dreapta, pe care reusesc sa stau binisor pe trasa ideala. Succesiunea de viraje de 3 si alternanta umbra soare nu reusesc sa ma impiedice de a merge destul de repede. Vine acul de par de stanga, chiar la trecerea dintre judete. Stiu ca drumul este rupt chiar la iesirea din ac si incerc sa trec pe exterior. O alegere proasta; socul este violent (se poate vedea clar pe film). Gonesc prin padure, vine virajul de stanga 5 pe cocoasa urmat de acul de par pe stanga. Scurtul aliniament dintre ele este demential: la fiecare urcare m-am intrebat cam ce ar fi daca as rata punctul de franare si as lua acul de par drept? Ok, curiozitatea nu-mi este satisfacuta. Stiu ca la iesirea din ac este un comisar de traseu care face poze, asa ca-i mai dau o sansa sa ma pozeze. Oare am zambit in casca?!?!?! Si vine virajul de dreapta 3 lung, unde am parte de surpriza zilei: pietre pe toata latimea drumului. Apropiindu-ma de viraj, vad pietre pe interior. Decid sa atac larg, o fac, dar spre iesire pietrele sunt peste tot. Asta e, ori, ori. Simt cum cateva pietre mai mari intra pe sub scut; kartul se ridica pe ele, nu mai am nici directie, nici tractiune. Pur si simplu alunec pe pietre!! Soarta imi surade si ajung inapi pe roti. Uffff. Cum este una din replicile din Man in Tights: it was that close! Invat lectia instantaneu si ma tin mai pe mijlocul drumului. Vine parabolica de dreapta unde reusesc o trasa perfecta. Stiu ca mai este un singur ac de par, in rest finalul este de viteza. Asa ca nu ezit sa o calc, avand grija totusi la trecerea din varf cu mult praf. Apuc sa mai salut un comisar de traseu iar soarele de pe drum imi spune ca ma apropii de varful de panta. Il abordez prundent, dupa care gaz maxim. Stiu deja ca timpul scos este cel cu care raman; nu mai risc inca o urcare din cauza pietrelor. Ok, asta e. Fie cum o fi, bine sau rau, ma declar fericit ca visul mi s-a implinit: sa alerg cu kartul pe un traseu de coasta. Coborarea spre parcul de service este la pas. Aprin flash-urile pentru toti spectatorii si comisarii de traseu, mai "scap" cateva drifturi pe acele de par. Aplauze din partea spectatorilor, gesturi de apreciere... Chiar si acum cand scriu cronica cursei ma trec fiori de bucurie fata de entuziasmul cu care acestia m-au primit si nu numai. Nu pot decat sa le multumesc pentru aceasta si sper sa ne reintalnim peste o luna la urmatoarea coasta de la Cozmeni.
In parcul de service incep demontarea kartului. Ii multumesc in gand pentru ca nu m-a facut de ras si constat cu oarecare tristete ca ziua aceasta a lasat ceva urme la propriu pe cadru, scut, laterale, etc. Nu-i nimic, ultima data am reusit sa-l fac de nota 10, asa ca o voi face din nou...
Felicitari organizatorului pentru modul de organizare a cursei, participantilor pentru performantele lor, spectatorilor pentru modul in care s-au manifestat si a disciplinei de care au dat dovada... Filmele onboard sunt disponibile pe contul meu de pe FaceBook.



înapoi la lista de competiţii


Metalubs